Liderul cubanez legenda vie

 În recentul volum, “Biografie pe două voci”, Fidel Castro îi dezvăluie lui Ignacio Ramonet că se bucură pe planetă de statutul unei vedete. Lumea se îngrămădeşte să-l vadă, să se pozeze cu el. I se cer autografe, jurnaliştii se bat să-i smulgă un interviu. Vizitele sale în străinătate, mai ales în America Latină, stârnesc un interes enorm. La prima sa deplasare în Venezuela (2-5 februarie 1989), după 30 de ani, televiziunile îl urmăresc peste tot, pentru a pune mâna pe exclusivităţi. Conferinţa de presă din 4 februarie 1989, de la Caracas, reuneşte 309 jurnalişti dintre care 128 din alte ţări decât Venezuela.

O altă vizită spectaculoasă e cea din Brazilia, între 15 şi 20 martie 1990. La întoarcerea în Cuba, pentru a povesti concetăţenilor ce-a făcut şi ce-a dres în acest voiaj, dar mai ales pentru a-i amuza cu păţanii năstruşnice, Fidel Castro participă la un talk-show cu jurnaliştii care l-au însoţit în Brazilia: Susana Lee, de la Granma, Pedro Martinez Pirez, de la Radio Havana, Alberto D. Perez, de la Radio Rebelde şi Francisco Villanueva, de la Televiziunea cubaneză.  Ţinînd până dincolo de miezul nopţii de 24 martie 1990, talk-showul are şi un moderator: Julio Garcia Ruiz. Unul dintre subiectele abordate: interesul enorm al presei. Cum însuşi Castro dezvăluie, chiar înainte de sosirea sa în Brazilia, patru canale naţionale tv îi ceruseră interviuri.

 

ÎNCURCĂTURĂ. Bătălia pentru a-i smulge exclusivităţi dă naştere şi la încurcături.

Uriaşa campanie media O Globo îi smulsese făgăduiala unui interviu cu mulţi ani înainte. Castro, după cum recunoaşte, uitase de asta. La Havana fiind, un tânăr reporter de la TV Manchete îl abordează şi-i cere un interviu. La sosirea în Brazilia, Castro acordă un interviu companiei O Globo. Manchete se supără. Până la urmă, lucrurile se rezolvă. El Comandante dă interviul făgăduit. Expresie a interesului stârnit în media, Castro e invitat la prânz la sediul companiei O Globo chiar de preşedintele campaniei. În stilu-i bine cunoscut, de a istorisi cubanezilor şi amănunte pitoreşti, Castro dezvăluie că a mâncat ceva uşor, “dar bine preparat” şi că au discutat de toate – “programul de muncă al preşedintelui O Globo, dacă face sau nu exerciţii fizice, ce fel de stil de viaţă preferă”, excluzând însă politica. Conştiinţa de vedetă mediatică ar fi, poate, una dintre explicaţiile lejerităţii lui Fidel Castro faţă de jurnalişti, nu numai cubanezi, ci şi străini.

FĂRĂ COMPLEXE. Castro nu vădeşte nici un complex. Răspunde chiar şi întrebărilor agresive, îi ia peste picior pe unii, îi întrerupe pe alţii. Familiaritatea e nota dominantă a întâlnirilor sale cu presa. Vizita în Venezuela, prima din 1959, se desfăşoară într-o atmosferă tumultoasă, provocată de acţiunile unor grupări ostile regimului castrist. Interesul presei e însă enorm. La 4 februarie 1989, Venezoealana de Television, Canal 8, transmite în direct întâlnirea lui Castro cu intelectualii şi artiştii venezueleni de la Eurobuilding Hotel din Caracas.

Moderatorul debutează cu o glumă: “Domnul din dreapta mea doreşte să vorbească”. Fidel Castro intră imediat în joc: “El spune că n-am nevoie de a fi introdus. Dacă aşa m-a introdus, ar fi fost mult mai bine să nu mă fi introdus deloc (râde). El a vrut să spună că sunt o personalitate a secolului şi multe alte asemenea lucruri. Iată în ce belea m-aţi vârât!”. Vine şi deja binecunoscuta chestie cu microfonul care nu merge: “Aş dori să spun că… (asistenţa se plânge că nu-l poate auzi). Nu mă puteţi auzi? Pe tine cum de te pot auzi? (pe moderator – n.n.). Mă auziţi acum? E o conspiraţie a microfoanelor aici…”. Pe parcursul reuniunii, chestiunea microfonului se iveşte din nou. şi din nou, Castro se manifestă: “Nu eram îngrijorat de problemele securităţii, pentru că… nu mă auziţi? (asistenţa răspunde: Nu!) Ce să fac? Să mănânc microfonul? N-aţi auzit ce-am spus mai înainte? (asistenţa răspunde: Da!) N-aş fi capabil să-mi amintesc ce-am spus deja. (râde)”. El Comandante en Jefe a venit la întâlnire cu câteva minute întârziere. E un bun prilej de a crea un moment de comunicare publică inteligentă: “Aş dori să-mi cer scuze pentru că am întârziat câteva minute, dar mi-am luat libertatea de a face ceva care e foarte neobişnuit în această călătorie: am îmbucat ceva de prânz. (râde).

M-am gândit că voi sta doar câteva minute, pentru că vor fi doar câteva interviuri. Până acum, în mod obişnuit, toţi au întârziat (râde). Ieri m-am întâlnit cu oamenii de afaceri. Nici unul dintre ei n-a venit la timp, aşa că a trebuit să-i aştept. Mai târziu, m-am întâlnit cu oamenii de stânga (râde) şi a trebuit să-i aştept. Şi mi-am spus: dacă oamenii de afaceri şi oamenii de stânga au procedat aşa, ce să mă aştept atunci de la intelectuali şi artişti (râde). Şi s-a întâmplat că voi aţi venit la timp! (aplauze)”.

 

 

 

ASALTAT DE TELEVIZIUNI. Angel Maria Luna, de la Canal 10, din Uruguay, îi ia un interviu în martie 1987, reprodus în săptămânalul El Popular. După o introducere menită a ne dezvălui cât de dificil e să obţii un interviu de la Fidel Castro (nu de alta, dar e foarte ocupat!), reporterul o ia de-a dreptul:

“– Domnule, cum vreţi să vă spun? Comandante? Preşedinte? Doctore?”

Răspunde Castro:

“Spune-mi, Fidel, exact cum îmi spun toţi, corect?”

Un model de dialog liber, fără complexe îl găsim în interviul luat de jurnalista Maria Gabriela pentru emisiunea Faţă-n faţă de la Bandeirantes Television din Sao Paulo, Brazilia, la 15 martie 1990. Fidel Castro se află în Brazilia între 15 şi 20 martie 1990, cu prilejul învestirii noului preşedinte al ţării, Fernando Collor de Mello. Perestroika, prăbuşirea comunismului în Est, îl fac să fie mult mai deschis faţă de ţările Americii Latine. Răspunde acum tuturor invitaţiilor de a participa la ceremonii de învestitură şi, cu fiecare vizită, îşi verifică popularitatea. Prezenţa sa în Brazilia stârneşte un interes enorm din partea presei, a televiziunii îndeosebi. Interviurile date posturilor din Brazilia sunt difuzate ulterior şi în Cuba.

Astfel, interviul luat de Maria Gabriela e urmărit de cubanezi în seara zilei de 26 martie 1990 la Televiziunea cubaneză. Am ţinut să precizăm asta pentru a nu se înţelege că familiaritatea lui Castro e un produs exclusiv de export. Când acordă interviul, mai ales când acceptă ca el să fie reprodus de Televiziunea cubaneză, El Lider Maximo ştie că va fi urmărit şi de concetăţenii săi.

 

JOCURI. Graţie familiarităţii, dar şi inteligenţei politice, Fidel Castro intră în jocurile propuse de jurnalistă, autoarea unuia dintre cele mai interesante dialoguri cu El Lider Maximo. Spre finele dialogului, Maria Gabriela apelează la un mijloc folosit din când în când de autorii de interviuri: “Acum să ne jucăm de-a asocierea cu un cuvânt. Eu voi spune un subiect şi dumneavoastră veţi răspunde cu o frază sau un cuvânt”. “Castro (întrerupând-o): Un cuvânt sau o frază? Astea sunt regulile jocului? La sfârşit voi ieşi în pierdere. (Maria Gabriela chicoteşte). M-aţi îngrijorat cu jocul ăsta”. Pe lângă cuvinte precum Cuba, Brazilia, Revoluţie, SUA, URSS, Religie, cerând răspunsuri mai mult sau mai puţin politice, reporteriţa avansează şi cuvinte care trimit la viaţa personală:

“Maria Gabriela: O carte?

Castro: Opera lui Jose Marti, «Război şi pace», de asemenea.

Maria Gabriela (întrerupându-l): Tolstoi.

Castro: Ori «Un veac de singurătate».